>>> Cornel Chiriac Homepage >>> Articole

Remember Cornel Chiriac

Alexandru SIPA

Din păcate, nu l-am cunoscut personal. Pe viu l-am vazut/ascultat o singură dată. Era în toamna lui 1967, la Casa de cultură a Studenţilor din Cluj, unde a prezentat un concert memorabil cu un Trio formidabil: Bob Iosifescu - baterie, Johnny Raducanu - contrabas şi Jancsy Körössy - pian. Eram foarte tînăr atunci, fascinat de jazz şi de personalităţile de pe scenă.

I-am ascultat cu multă pasiune emisiunile de la Radio-Bucureşti şi, mai tîrziu, de la Europa Liberă. I-am citit şi îi recitesc cu placere textele de pe coperţile discurilor Jazz în Trio, Jazz-session cu Friederich Eulda, Avangarda cu Guido Manusardi, Ansamblul de Jazz al Universităţii din Illinois (toate la Electrecord), Prefaţa la Viaţa mea la New Orleans de Louis Armstrong şi Jazz-ul - izvoare şi semnificaţii din Secolul XX, Nr. 3/1965 (număr în care a apărut şi necrologul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej).

Pe Cornel Chiriac îl consider cel mai talentat şi informat comentator/promotor de jazz pe care l-a avut România. La Europa Liberă a prezentat muzică pop, dar marea lui vocaţie era jazz-ul. Johnny Răducanu îl considera "cel mai harnic redactor muzical", iar Marius Popp - "un adevarat fanatic al jazz-ului - care ardea o dată cu interpretarea/improvizaţia pe care o asculta".

Cornel Chiriac era foarte apreciat şi de celebrul Willis Connover (SUA).
Atît la microfon, cît şi în scrierile sale, Cornel Chiriac trăia şi transmitea totul profund, frenetic.

Participa cu aceeaşi mare intensitate la drama şi la bucuria oricărui om, a oricărui popor, fie el negro-american sau roman.
Iată-l scriind despre Louis Armstrong: "De unde şi cum s-a ivit acest Apollo Negru care încălzeşte inimile a milioane şi milioane de admiratori pe care şi i-a cucerit cu muzica lui pură, vibrantă, din care răzbate molipsitor, cînd bucuria şi un umor sănătos, cînd amărăciunea şi tristeţea resemnată şi tăcută? Dacă ar fi să căutăm originile răscolitorului mesaj pe care-l conţine arta lui Armstrong, atunci ar trebui să ne întoarcem cu secole în urmă pentru a urmări firul tragicei epopei pe care a trăit-o un popor de dezmoşteniţi, strămutaţi cu forţa pe un pămînt străin..."

Sau, în Jazzul - izvoare şi semnificaţii: "Aspiraţia spre libertate, spre o viaţă mai bună, constituie tema centrală a cîntecelor religioase. Tristeţea care se degajă din textele acestora nu se traduce prin disperare. Identificîndu-se poporului evreu, ale cărui suferinţe sînt povestite în Biblie, negrii aspirau ca si aceştia la acel <<pămînt promis>>, la eliberarea din condiţia lor servilă"; "Componenţa majoră a folclorului negru american, blues-ul ilustrează poate cel mai bine viaţa, necazurile, bucuriile şi aspiraţiile poporului negru american".

În acelaşi articol, prin două exemplificări sugestive, Cornel Chiriac compara blues-ul cu doina românească.
Din păcate, n-am făcut note după emisiunile sale. Şi totuşi, Securitatea îmi reproşa că la audiţiile Clubului de Jazz-Braşov folosesc ca material ilustrativ emisiuni Metronom înregistrate (ceea ce nu era adevărat).
Oricum, cel mai frumos, mai măgulitor compliment care mi s-a făcut vreodată, a fost acela că vocea şi modul meu de prezentare/comentare seamănă cu ale lui Cornel Chiriac. Şi asta în 1970-71, pe cînd realizam şi prezentam, ca student, emisiunile de jazz de la Studioul studenţesc de Radio Cluj.

Aşadar, am avut suficiente motive ca atunci, în 1975, cînd am aflat trista veste a încetării din viaţă a lui Cornel Chiriac, să-i aduc, la trei zile după aceea, un modest omagiu, la Clubul de Jazz-Brasov. Cu tot riscul între două piese de atmosferă, Mioriţa în versiunea folclorică a Lucreţiei Hort şi Impresii de pe Olt - jazz cu Guido Manusardi, am strecurat, cu glas tremurat, următoarea frază: "Undeva, un om a murit, a fost ucis mişeleşte. Acel om era un romăn şi asta nu ne poate lăsa indiferenţi".

După audierea tulburătorului album Balade cu Harry Belafonte şi înainte de a spune "La revedere" fanilor de jazz prezenţi în acea seară la Teatrul de păpuşi din Braşov, am mai adăugat simplu şi sec: "a fost o audiţie închinată memoriei lui Cornel Chiriac". Indiferent de consecinţe, simţeam că mi-am făcut datoria faţă de idolul meu Cornel Chiriac şi faţă de cei prezenţi, care, poate cu unele excepţii, inca nu aflaseră trista veste.

Şi un ultim gînd dedicat acum memoriei lui Cornel Chiriac: în ciuda vieţii agitate, frămîntate, dramatice pe care o trăia, ca orice spirit creator, dar şi ca oricare dizident din ţară sau din diaspora, Cornel Chiriac era optimist şi optimizant, tonifiant, la fel ca şi cîntecele negro-spirituals inspirate din Biblie şi cîntate cu atîta emoţie şi expresivitate de Louis Armstrong pe albumul Louis and The Good Book.

Material preluat de pe site-ul Observatorului cultural de la adresa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=6755

Copyright, 2001-2007, Cornel Chiriac.